Toamna Orădeană
"Toamna Orădeană" este un festival de divertisment
și cultură, organizat în fiecare an între jumătatea lunii Septembrie și 12
Octombrie, ziua orașului. Prima ediție a festivalului a fost în anul 1991. Pe
parcursul celor 3-4 săptămâni au loc diverse manifestări culturale, artistice,
sportive și de divertisment, în mai multe locații:Cetatea Oradiei, Parcul
Nicolae Bălcescu, Piața Unirii,Teatrul de Stat, Arena Antonio Alexe, Casa de Cultură a Sindicatelor,
Galeria de Arte Vizuale, etc. Ziua orașului,
12 Octombrie, marchează ultima zi a festivalului. Această zi are o dublă
semnificație istorică: redactarea Declaratiei de la Oradea din 1918, document
ce proclama dreptul la independență și autodeterminare a românilor din
Transilvania, și ocuparea oficială a Oradiei de sub regimul horthyst în 1944, o
dată cu intrarea în oraș a trupelor sovieto-române. În această zi are loc defilarea cu Torțe și se țin concerte de anvergură în aer liber.
Istoria Oradiei
Oradea este
menționată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abației benedictine din
Zobor, în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis și al comitelui Saul
de Bychar, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile
arheologice atestând că în zona Salca din oraș și zona Băilor Felix erau
stabiliți romani și daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de
conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței
etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei,
ruteni și turci.
Cetatea Oradiei, ale
cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241, cu
ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent atac
tataro-mongol. Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I (1077-1095).
Conform Cronicii Pictate de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense), tot
regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice "în locul numit
Vărad", adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această
mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor
și patron spiritual a fost regele Ladislau I.
Invazia mongolă din 1241 a fost descrisă de Rogerius, călugăr italian din Spalato,
stabilit la Oradea, contemporan cu evenimentele.
In timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342)și a
fiului său Ludovic I al Ungariei (1342-1382) care au adus din patria lor
italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaște ca oraș
și sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Oradea devine cunoscută în
anii lui Ioan Viteaz ca un centru de mare importanță al culturii renascentiste.
Aici și-a înălțat observatorul astronomic
vestitul fizician al Universității Vieneze, Georg von Peuerbach, folosind
locația Oradiei drept meridianul de 00 în lucrarea sa Tabula
Varadiensis, publicată în 1464.
În prezent numai unele hărți maritime mai păstrează acest reper.
În 1541 s-a constituit pașalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria
Centrală. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era
înglobat și Bihorul. În 1660 turcii ocupă Oradea și întreg ținutul pe care-l
vor stăpâni până în anul 1692.
În anul 1703
izbucnește o mișcare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea.
Târgurile din jurul cetății au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana
imperială din interiorul fortificației și răsculații lui Rákóczi. Meritele
orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul mișcării rakocziene
au fost recunoscute oficial la 27 noiembrie 1712 chiar de Împăratul Carol al
VI-lea. Papa Pius al VI-lea a înființat
în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare. Unul din corifeii Școlii
Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignație Dărăbanț.
Promotor al
emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost și urmașul său, episcopul Samuil
Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuș, care astăzi îi poartă
numele.
La 19 iunie 1836,
un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru
locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea
Primăriei, Fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul "Vulturul
Negru", Depozitul de sare, Fabrica de cărămidă și câteva biserici,
inclusiv Biserica cu Lună, catedrala episcopală ortodoxă din acea vreme, focul întinzându-se până la zidurile Cetății,
cuprinzând și cartierul Velența.
Anul
revoluționar 1848-1849 și-a făcut simțită prezența și la Oradea. La 21 mai 1848, la Pesta, s-au întrunit
sub președinția lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputați români din Crișana și Banat,
printre reprezentanții orădeni numărându-se Nicolae Jiga, Ioan Dragoș, Gheorghe
Fonai și Ioan Gozman. Chiar dacă revoluția a fost înfrântă, tradiția
revoluționară a anilor 1848-1849 a marcat decisiv conștiința publică orădeană,
efectele ei pe termen lung simțindu-se, mai ales după 1867, când participanții
la revoluție care au scăpat cu viață au putut să se manifeste în viața politică
locală.
La 12 octombrie 1918,
în casa dr. Aurel Lazăr se redactează cunoscuta Declarație de la
Oradea,
document care proclamă dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare. La 3 noiembrie s-a constituit Comitetul
Național Român, compus din Dr. Aurel Lazăr (președinte), Roman Ciorogariu, Coriolan
Pop, Iacob Radu, etc. Tot acum se înființează Consiliul Militar Român.
La 1 decembrie 1918, un număr mare de
delegați ai județului Bihor participă la Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia, într-o dorință unanimă de a consfinți Marea Unire cu Regatul României. A
doua zi, Dr. Aurel Lazăr a fost numit șeful resortului Justiție în Consiliul
Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea
administrației de către statul român. În
perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menținut ca un puternic
centru industrial și comercial.
La 12
octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare și
germane s-au retras din oraș, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de
a distruge clădirile mai importante. Ocuparea orașului s-a făcut de către trupele
sovietice și române. O dată cu reinstaurarea administrației civile românești,
la 9 martie 1945, conducerea administrativă și politică a Oradiei a fost
preluată de elemente comuniste locale, a căror ascensiune la putere a fost
facilitată de administrația militară sovietică.
Anii 1944 -1947 au corespuns
etapei cuceririi puterii politice de către forțele comuniste. Începând cu anii
'70, efectele negative ale politicii de industrializare forțată s-au făcut
simțite și în Oradea.
Evenimentele revoluționare din decembrie 1989 au
determinat mutații profunde în structurile politice, sociale și economice
românești, fiind percepute imediat și în Oradea.
De remarcat, pentru perioada
post-decembristă, la nivelul Oradiei, este întoarcerea acesteia la vechea sa
traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990, prin hotărâre de guvern, ia
ființă Universitatea Tehnică din Oradea, care devine, un an mai târziu Universitatea
din Oradea. În anii care au urmat, instituția a cunoscut o continuă dezvoltare,
fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona
de vest a țării.
(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Oradea)